Ebola a fost identificată prima dată în 1976, iar majoritatea focarelor s-au declarat în Africa Centrală: Republica Democrată Congo, Republica Congo, Gabon, Sudanul de Sud, Uganda și în Africa de Vest: Guineea, Liberia, Sierra Leone (cele mai afectate în epidemia 2014-2016), Nigeria, Coasta de Fildeș, Senegal.
Publicat in 26 mai 2026 la 16:00
Rezervorul natural al virusului îl reprezintă liliecii frugivori, răspândiți în pădurile din Africa ecuatorială. Oamenii se pot infecta prin contact direct cu acești lilieci sau cu animalele sălbatice (primate, antilope) care acționează ca gazde intermediare.
Până în 2014, nu a existat un interes comercial pentru dezvoltarea unui vaccin, numărul total de decese înregistrate de la identificarea virusului fiind de 1600. În 2014 a izbucnit însă cea mai gravă epidemie a în Africa de Vest (2014–2016) care a cauzat peste 11.000 de morți. Merck și Johnson & Johnson au dezvoltat un vaccin pentru varianta virusului Zaire ebolavirus care a dovedit o eficacitate de 100%, atunci când este administrat în primele 10 zile de la contaminare. Acest vaccin nu oferă protecție pentru specia virală care provoacă focarul actual (Bundibugyo). Ar putea fi nevoie de cel puțin 6 -12 luni pentru a produce suficiente doze pentru studii clinice.
Cele două persoane, soț și soție din Italia, întorși din Uganda, suspecți de Ebola au fost testați negativ. Deocamdată, riscul pentru Europa al unei epidemii rămâne foarte scăzut. Spre deosebire de gripă, care se transmite prin aer, virusul Ebola pătrunde în organism prin rupturi ale pielii în contact direct cu sânge contaminat, sau alte fluide ale persoanei bolnave.