Manipularea care ne mai costă și acum. I-am votat și ne-au vândut, ce rămâne de făcut?
Publicat in 11 mai 2025 la 11:00 AM
În 1990 ne îndemnau să votăm cu Ion Iliescu ”să nu ne vindem țara”. După 30 de ani, se strigă cu aceeași frenezie și ură ”să ne luăm țara înapoi”.
Atunci n-aveam încă drept de vot, dar mi-aduc aminte și acum de un coleg de clasă care mai avea un pic și-i rupea hainele de pe el să ne convingă că românii trebuie să voteze cu Ion Rațiu, că ar trebui să devenim iar o monarhie. Pur și simplu n-aveam structura neuronală să înțeleg așa ceva. Ce știam noi de rege era că avea multe fete și că dacă vine o să-și ia toate bogățiile înapoi care o să ajungă zestrea lor. Nu știam nimic despre cum au fost fraudate alegerile în 1947 de comuniști, și cum Petru Groza la alungat apoi din țară.
Așa că acum când văd cât de ușor sunt manipulați tinerii să-l voteze pe George Simion ca să luăm țara înapoi îi înțeleg perfect că și eu am fost ca ei, și mă întristez că nu pot să le arăt calea pe care să o aleagă pentru ei, nu pentru mine. Eu am realizat tot ce mi-am propus în viață și aș fi printre cei mai puțini afectați de o alegere greșită. În plus, inteligența este capacitatea de a te adapta schimbării, după cum spunea Stephen Hawking, iar la capitolul acesta stau destul de bine, deci nu-mi fac probleme în niciun scenariu, oricât de sumbru ar fi.
Din 1947 suntem într-o ilegalitate comisă de comuniști care nu s-a dorit a fi reparată, tocmai pentru ca cei care au ajuns după 22 decembrie 1989 la putere să-și treacă România pe persoană fizică. Hotelurile construite în perioada comunistă pe litoral pot fi luate ca exemplu. Perle care atrăgeau sute de mii de turiști, au ajuns în paragină. Că în loc să se privatizeze onest, transparent, către investitori competenți au fost însușite de oameni apropiați vechiului regim comunist, care neștiind ce să facă cu ele, cum să le administreze, le-au lăsat să ajungă în paragină.
Un mare regret am pentru fabrica ARO (Automobil Românesc Original), un 4x4 foarte apreciat la acea vreme. Din păcate ARO nu a avut soarta Dacia care a fost cumpărată de Renault și ce mult câștigă România acum din asta. N-a mai rămas nimic acolo, nici măcar zidurile. Fabrica care producea 20.000 de autoturisme pe an s-a vândut în timpul mandatului lui Ion Iliescu, în 2003, pe 180.000 USD. Cei pe care lumea i-a votat să nu vândă țara, s-au ținut oarecum de cuvânt, n-au vândut-o, au dat-o practic pe degeaba.
Iar acum vin unii care promit țara înapoi dacă îi votăm. Care țară, de la cine s-o luăm înapoi și cui s-o dăm? Dar mai ales cum se va întâmpla asta, tehnic vorbind. Păi vă spun eu singurul mod în care se poate face asta. Prin răscumpărarea acțiunilor companiilor către care ”s-a vândut țara”. De exemplu, OMV Petrom este listată la bursă, oricine dorește își poate face cont la un SSIF și cumpăra acțiuni listate la BVB. Deci fiecare din noi, putem oricând să ne luăm oricât dorește din țară înapoi.